Salariile angajaţilor români au crescut cu 14% în ultimul an. Bugetarii au avut cele mai mari creşteri
Angajaţii din activităţi culturale, sănătate şi administraţie publică au avut parte de cele mai mari creşteri salariale din ultimul an, cu valori cuprinse între 28 şi 34%.
Salariul mediu net pe economie a ajuns în luna august la 2.364 de lei net în luna august a acestui an, în creştere cu 14% faţă de perioada similară din 2016, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Faţă de acum cinci ani (august 2012), salariul mediu pe economie a crescut cu 54%. De cele mai mari creşteri salariale au beneficiat angajaţii de la stat, ca urmare a deciziilor luate de guvern.
Astfel, în domeniul activităţi de spectacole, culturale şi recreative salariile au crescut cu 34%, ajungând la un nivel mediu de 2.165 de lei net pe lună, mai mic totuşi cu 9% decât salariul mediu pe economie.
Pe locul doi în topul domeniilor cu cele mai mari creşteri salariale se află sectorul de sănătate, unde salariul mediu a ajuns la 2.666 de lei net în luna august (+29% faţă de anul trecut).
Şi funcţionarii publici au avut parte de majorări salariale semnificative, având în vedere că în sectorul administraţiei publice şi apărării salariul mediu a ajuns la 3.833 de lei net în luna august, cu 28% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.