RCS&RDS atacă dur decizia ANCOM de a îngheţa tarifele de interconectare: Este o alegere nepotrivită, o abordare eronată care nu este susţinută cu date. Tarifele ar trebui să fie cel puţin la jumătate

Autor: Adrian Seceleanu 11.10.2017

Decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) de a nu modifica tarifele de interconectare pentru telefonia fixă şi mobilă nu are în spate o argumentaţie şi reprezintă o abordare “complet eronată” a instituţiei, care afectează interesele consumatorilor care ar putea avea acces la tarife şi mai mici pentru serviciile de comunicaţii, au declarat reprezentanţii companiei de cablu RCS&RDS, care au atacat dur într-o conferinţă de presă arbitrul telecom.

“Aşteptarea noastră era ca ANCOM să recalculeze aceste tarife cât mai curând, având în vedere că acestea au fost calculate în 2012 şi aplicate din 2014. Aceste analize ar fi trebuit să fie supuse unui calcul riguros. Noi credem că tarifele ar trebui să scadă. (…) Am constatat cu surprindere că ANCOM a ales acum două zile să nu meargă pe calea recalculării tarifelor stabilite în 2014 ci să amâne acest demers până la o dată nedefinită, alegere pe care noi o considerăm complet nepotrivită şi în detrimentul utilizatorilor de servicii de comunicaţii din România”, a declarat Valentin Popoviciu, vicepreşedinte al RCS&RDS.

Decizia “afectează interesele industriei dar în primul rând pe cele ale unor milioane de consumatori” care ar putea avea acces la tarife mai mici, a insistat Popoviciu. “Este o abordare complet eronată a ANCOM să nu îşi bazeze deciziile pe datele din piaţă, este foarte important acest demers”, a adăugat el.

Tarifele de interconectare au o importanţă crucială în determinarea preţurilor finale cu care operatorii vând serviciile de comunicaţii. În aprilie 2014 tarifele de interconectare din telefonie mobilă au scăzut de la 3,06 eurocenţi pe minut la 0,96 eurocenţi pe minut. Odată cu această reducere, costul operatorilor pentru a le oferi clienţilor, de exemplu, 200 de minute de apeluri în orice reţea a devenit de aproape opt ori mai mic decât în anul 2006: doar 1,9 euro, faţă de 14 euro, determinând o explozie a ofertelor cu minute de apeluri nelimitate indiferent de reţea. RCS&RDS a profitat cel mai mult din întreaga piaţă de telefonie mobilă de reducerea tarifelor de telefonie mobilă din 2014.

Cât ar trebui să fie în prezent tarifele de terminare? Cel puţin cu 50% mai mici, a susţinut Valentin Popoviciu, care a adăugat că inclusiv rapoarte şi analize care se află în posesia ANCOM indică acelaşi lucru.

“Este fără precedent şi de neimaginat, ANCOM are în studiile proprii date care arată că tarifele de terminare scad şi că nu afectează investiţiile operatorilor”, a spus reprezentantul RCS&RDS făcând referire la studiul realizat de compania Tera Consultants pe baza căruia ANCOM a decis reducerea din 2014 a tarifelor de interconectare. Conform raportului, în 2015 Orange urma să aibă un cost al serviciului de interconectare de 0,8 eurocenţi pe minut, Vodafone de 0,47 eurocenţi, Telekom de 0,62 de eurocenţi iar RCS&RDS de 0,35 eurocenţi.

“Este desuet şi complet nepotrivit să nu faci o analiză ca autoritate de reglementare”, a atacat din nou Popoviciu.

Întrebat cum comentează faptul că ANCOM s-a antepronunţat în expunerea de motive a deciziei de îngheţare a tarifelor de interconectare în legătură cu evoluţia viitoare a tarifelor, susţinând că nu se aşteaptă ca acestea să scadă, Valentin Popoviciu a răspuns că în opinia sa autoritatea şi-a “încălcat grav obligaţia legală de a acţiona cu obiectivitate”. Conform reprezentantului RCS&RDS ANCOM nu a prezentat până în acest moment companiilor studiile valabile până în anul 2020 pe care se bazează atunci când susţine că nu este necesară o revizuire a formulelor de calcul a tarifelor de interconectare. “Raportul Tera Consultants nu acoperă decât o perioadă care se încheie în 2015”.
RCS&RDS se va folosi de toate armele legale de a contesta decizia ANCOM, a mai spus Valentin Popoviciu.

“Dacă ANCOM nu va ţine cont de argumentaţia noastră vom merge mai departe în contestaera deciziei, pentru că interesul consumatorilor este cel mai important. Vom ataca în contencios administrativ şi ne vom susţine cauza şi la Comisia Europeană. Vom depune o sesizare şi la comisiile parlamentare care controlează ANCOM, considerăm ca autoritatea nu a realizat o analiză corectă”.

Reprezentanţii RCS&RDS au adus în sprijinul lor şi un studiu realizat de compania de audit şi consultanţă PwC, conform căruia, raportat la puterea de cumpărare, tarifele de interconectare din România sunt cele mai mari din Uniunea Europeană.

“În România costurile sunt percepute mai acut decât clienţii din alte ţări din cauza diferenţei dintre salariul mediu şi preţurile din ţara respectivă. România are cel mai mare tarife de interconectare în termeni relativi”, a declarat în cadrul conferinţei Bogdan Belciu, partener în cadrul PwC.
El a susţinut că analiza PwC asupra principalilor indicatori ai industriei locale de telecom din ultimii ani arată că o eventuală nouă reducere a tarifelor de interconectare de către ANCOM nu ar avea un impact negativ asupra investiţiilor realizate de către operatori sau a industriei în ansamblul său.

“Observăm că reducerea tarifelor de interconectare din 2014 nu a diminuat apetitul pentru investiţii al operatorilor”, a spus Belciu.
Studiul PwC a fost comandat de RCS&RDS.