Lovitură dură pentru Adrian Diţă: doi oameni pe care i-a dat afară, votaţi vicepreşedinţi ai arbitrului telecom până în 2023

Autor: Adrian Seceleanu 12.10.2017

Eduard Lovin şi Bogdan Iana, doi foşti directori din echipa de conducere a Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), au fost votaţi miercuri de plenul Parlamentului în funcţia de vicepreşedinţi ai instituţiei pentru un mandat de 6 ani, revenind astfel în instituţie după ce fuseseră concediaţi intempestiv de noul preşedinte al ANCOM Adrian Diţă, care a preluat conducerea instituţiei în mai. 

Votul dat de parlamentari pentru Lovin şi Iana reprezintă o lovitură dură pentru Adrian Diţă, care s-a trezit că ideile sale de schimbare a ANCOM nu au susţinerea partidelor care l-au propulsat în această funcţie şi nici a guvernului.