Indicii bursieri BET şi BET-NG au mers cap la cap în ultimul an: avans de aproximativ 20%

Autor: Dan Grigore Ivan 12.10.2017

Indicele energetic BET-NG, format din cele mai im­portante companii energetice listate pe piaţa de capital românească, a crescut în ultimul an, unul marcat de raliul burselor externe şi de politica de dividend a Guvernului Ro­mâniei, cu 19%, cu aproximativ două puncte procentuale mai puţin decât indicele BET, referinţa bursei locale.

Întreg sectorul energetic a primit la începutul anului un imbold din partea pieţelor externe, care au văzut la început în Donald Trump un actor benefic energiei tradiţionale. Cu toate acestea, pe plan extern, scăderea puternică a barilului de petrol ce a urmat în 2017 a temperat, ba chiar a lăsat mult în spate, evoluţia companiilor energetice în comparaţie cu media pieţei.

În prima parte a anului, indicele BET-NG afişa o apreciere mai rapidă decât indicele BET, atunci când veneau primele veşti cu privire la ordonaţele de urgenţă ce regle­mentau noile dorinţe ale guvernului.