“Drumul de sub munte”, alternativa la DN 1, reabilitat cu 34 de milioane de euro, bani europeni

Ziarul Financiar 12.10.2017

Contractul privind reabilitarea „Drumului de sub munte“ a fost semnat, joi, la Consiliul Judeţean Braşov, fiind vorba de şoseaua care porneste din DN1, în comuna Sinca şi continuă până dincolo de oraşul Victoria, la limita cu judeţul Sibiu, în Cârţişoara, drumul către Transfăgărăşan.

Cunoscut sub denumirea de „Drumul de sub munte” este vorba, de fapt, de patru drumuri judeţene, care fac legatura între 13 localitati, arteră care poate deveni o alternativă pentru aglomeratul DN1.

Proiectul de reabilitare pe fonduri euroopene are ca obiectiv principal cresterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale si urbane si presupune şi construirea de trotuare şi amplasarea de staţii de transport public în localităţile traversate de drumul modernizat.

„Odata cu dezvoltarea infrastructurii, considerăm că în zonă vor fi atraşi investitori, dar şi mult mai mulţi turişti, avand în vederea frumuseţile locului. Am pregatit şi o cerere de finanţare pentru modernizarea drumului judeţean care face legatura între Braşov şi Covasna. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 34 de milioane de euro”, a declarat Adrian-Ioan Vestea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, după semnarea contractului de finanţare.

După cum a precizat administratorul public al judeţului Braşov, Daniel Gligoraş, în perioada următoare, vor fi realizate procedurile de achiziţie a serviciilor de management execuţie investiţie, verificare tehnică, audit financiar, informare şi publicitate, urmând ca ulterior să dea ordinul de începere pentru întocmirea proiectului tehnic al investiţiei.

După finalizarea proiectării va fi demarată achiziţia execuţiei lucrărilor şi a serviciului de asistenţă tehnică de supraveghere a lucrărilor.

Gligoraş a precizat că unul dintre cei mai grei paşi în vederea accesării banilor europeni a fost efectuarea exproprierilor necesare, ţinând cont că şoseaua traversează mai multe localităţi.