SIF Transilvania vrea să-şi răscumpere acţiuni la un preţ maxim cu 30% mai mare faţă de închiderea precedentă anunţului

Autor: Liviu Popescu 13.10.2017

♦ „În plan istoric, SIF3 se tranzacţionează la minimele după 2011, rămânând blocate într-un interval larg după 2014.“



SIF Transilvania, singura societate din cele cinci ale cărei cotaţii sunt pe minus în 2017, convoacă acţionarii în de­cembrie pentru a aproba un program de răscumpărare de maximum 21,8 mi­lioane de acţiuni la preţul maxim de 0,32 lei pe unitate.

Astfel, întregul program de răscumpărare de acţiuni nu va fi mai mare de 7 mil. lei, adică la cel mult 1% din capitalul social, cu data de înregistrare de 5 ianuarie 2018.