ZF Live. Alin Burcea, preşedintele ANAT: De la 1 ianuarie o să avem un sistem prin care turiştii vor fi despăgubiţi dacă o agenţie intră în faliment. „Problema cea mai mare în industria agenţiilor de turism o reprezintă asigurarea anticipată a banilor, iar statul trebuie să regleze această piaţă.“

Autor: Cristina Bellu 18.10.2017

Crearea unui fond de garantare prin care turiştii vor putea să fie despăgubiţi în cazul în care o agenţie intră în insolvenţă sau în faliment ar trebui să intre în vigoare până la 1 ianuarie 2018, potrivit lui Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

„În acest moment există o ordonanţă care schimbă un pic principiile garantării, dar nu sunt date normele. Ordonanţa pre­ve­de ca toate sumele să fie asigurate, dar este valabilă începând cu 2018. Concret, acum nimeni nu este asigurat mai mult de 50.000 de dolari, un plafon care a rămas mult prea mic“, explică Alin Burcea.