Guvernul Cataloniei anunţă că răspunsul către Madrid nu se va schimba

Autor: Andrei Ionascu 17.10.2017

"Joi, nu vom oferi ceva diferit faţă de ce am transmis luni. Nu sunt surprins de decizia Curţii. S-au mişcat rapid, nu? Ne confruntăm cu o putere executivă a statului care foloseşte ramura judiciară pentru a bloca legislativul. Organizarea unui referendum nu este o infracţiune, pentru că a fost decisă de către Congres. Dar nu vom rămâne în contemplare pentru a urmări cum sunt ocupate instituţiile catalane. Pentru guvern, obiectivul referendumului din 1 octombrie este irevocabil, iar renunţarea nu face parte din scenariile noastre", a spus Turull.

Legea adoptată în luna septembrie de către Parlamentul regional al Cataloniei privind organizarea unui referendum de independenţă nu respectă Constituţia Spaniei, a anunţat marţi Curtea Constituţională.

Decizia judecătorilor a fost unanimă, întrucât "legea depăşeşte puterile statului în materie de consultări sau referendum şi încalcă, printre alte principii constituţionale, supremaţia Constituţiei, suveranitatea naţională şi unitatea indisolubilă a Spaniei".

Constituţia spaniolă prevede că ţara este indivizibilă. Potrivit Articolului 155 din Constituţia Spaniei, autorităţile de la Madrid au puterea de a interveni direct în administrarea guvernului regional din Catalonia, obligându-l să renunţe la intenţiile de independenţă.

Vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria a anunţat că liderul catalan Carles Puigdemont are timp până joi să renunţe la proclamarea independenţei Cataloniei.