Iranul anunţă ca va accelera dezvoltarea programului balistic

Autori: Marian Avram , Mediafax 19.10.2017

Acest anunţ vine după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că nu poate confirma respectarea de către Iran a Acordului nuclear semnat cu marile puteri, dar nu a dispus retragerea Statelor Unite acum din Tratat, avertizând însă că acest lucru se poate produce "oricând".

”Programul cu rachete balistice al Iranului se va extinde şi va contininua cu o viteză mult mai mare, ca reacţie la abordarea ostilă a lui Trump faţă de Garda Revoluţionară din Iran”, se arată într-un comunicat al acestei organizaţii.

Recent, Administraţia de la Washington a impus noi sancţiuni unilaterale motivate de faptul că Teheranul a continuat să-şi dezvolte programul cu rachete balistice. SUA au cerut Teheranului să nu dezvolte rachete capabile să transporte bombe nucleare, însă Iranul a anunţat că nu are asta în plan.

Oficialii de la Teheran au afirmat în mod repetat că va continua dezvoltarea capabilităţilor balistice, în pofida criticilor venite din Occident, argumentând că aceste capabilităţi au valenţe defensive.