ZF Digital ’17: Vicepreşedintele ANCOM Eduard Lovin, despre tendinţele din piaţă şi situaţia ANCOM
Autor:
Adrian Seceleanu
06.11.2017
Eduard Lovin, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), va discuta despre tendinţele de pe piaţa locală de comunicaţii dar şi despre planurile şi situaţia de la arbitrul telecom în prima zi a conferinţei ZF Digital ’17.
Eduard Lovin, care a fost până la începutul acestui an director al direcţiei de reglementare din cadrul ANCOM, fusese înlăturat din funcţie în luna iunie de noul preşedinte al ANCOM în contextul unei reorganizări fulger a instituţiei, alături de alte câteva persoane cheie din conducere. El a fost propus însă ulterior vicepreşedinte al ANCOM de către guvern şi a primit votul Parlamentului pentru a ocupa timp de şase ani această funcţie, iar preşedintele ANCOM care a condus reorganizarea şoc şi-a dat demisia pe fondul presiunilor publice. Tendinţele de pe piaţa locală de comunicaţii vor fi discutate pe larg în prima zi a ZF Digital ’17, într-o serie de discuţii dedicate.