Mircea Ursache, ASF: Deja avem două solicitări de aprobări de prospecte pentru listare la bursa românească

Autor: Liviu Popescu 09.11.2017
Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a spus că în prezent Autoritatea are două solicitări de aprobări de prospecte pentru listare la bursa de valori Bucureşti şi că este posibil ca o ofertă de listare să se desfăşoare chiar anul acesta. “Deja avem două solicitări de aprobări de prospecte pentru listare. Este un semnal foarte bun pentru economie din care va învăţa şi emitentul stat român”, a spus Ursache astăzi la şedinţa de tranzacţionare a acţiunilor Sphera Group. El a adăugat că investitorii instituţionali au dat o lecţie pieţei de capital din România în contextul în care cea mai mare parte a acţiunilor Sphera Group din cadrul ofertei de listare a fost achiziţionată de investitorii instituţionali.