Ziua în care Iuda s-a înscris în PSD

Să laşi 4 milioane de angajaţi fără o protecţie minimă în faţa angajatorilor, aceasta ar trebui să însemne, pentru un partid pretins socialist, nici mai mult nici mai puţin decât „întinarea idealurilor nobile”, vorba tovarăşului Ion. Dar nici socialismul nu mai e ce-a fost!

Pentru asta Socialiştii Europeni şi Internaţionala Socialistă ar trebui să se reunească de urgenţă şi să dea pur şi simplu PSD afară din rândurile lor. Pentru că PSD extinde azi la scară neaşteptată ceea ce gândea odată Noam Chomsky, cel mai comunist dintre filosofii contemporani: bolşevicii nu au fost decât nişte capitalişti deviaţionişti în frunte cu Lenin şi Stalin, iar revoluţia socialistă nu a fost altceva decât o mizerie. Altfel zis „au întinat tovarăşi!” - că tot am fost la ceas aniversar.

Dar Chomsky, săracu, de unde să ştie el că bolşevicii-capitalişti care nu-s interesaţi de poporul-muncitor nasc pui vii prin România, la 100 de ani la prelarea puterii şi la aproape 30 după ce au crăpat, şi continuă să întineze idealuri, dacă el nu ştie decât de mustăţile lui Lenin şi Stalin?

În literatură, unul care trădează şi întinează nobile idealuri se numeşte o iudă.

Exact ce face PSD în aceste zile.

Ştim povestea biblică cu toţii, dar nu ştim cu toţii literatura apocrifă care înconjură legenda.

Zice literatura apocrifă că Iuda, de fapt, nu ar fi vrut să-l trădeze pe Isus decât pe ici pe colo. E drept că-i plăceau banii şi lui la fel ca lui Dragnea, Tudose sau Mişa, de aia l-a vândut pe cel pe care-l numea Învăţătorul, dar în capului şi-ar mai fi zis: nu-l vând decât de aici de la poala Templului până colea în Gradina Ghetsimani că nu-i drum lung, iar mai încolo se descurcă el că de aia-i Fiul lui Dumnezeu! Iuda, ca mulţi alţii din vremea lui, aştepta de fapt un Mesia care să-i scape pe iudei de romani că aşa interpretau ei vechile prorocii; iar faptul că Isus s-ar fi descurcat el cumva i-ar fi dovedit că, de fapt, chiar este cel aşteptat. Dar a cam dat-o-n bară cu socoteala şi, când a vâzut că ăla dă ochii peste cap pe bune, s-a dus în templu şi a aruncat arginţii luaţi ca preţ al trădării şi apoi s-a spânzurat – aceasta gest din urmă fiind recunoaşterea vinei lui.

De ce are vină Iuda în povestea biblică şi de ce, peste veacuri, povestea este spusă şi răspusă? Chiar dacă s-ar putea ca nicio iotă din ea să nu fie adevărată? Pentru ca toţi să-şi aducă aminte sau să inveţe, dacă nu ştiu, că nu-i frumos să trădezi!

Din zorii FSN-ului comunist şi până azi în rodnicia PSD-ului plin de milionari deviaţionişti cu vile, insule şi vacanţe la Monte Carlo, partidul ăsta a susţinut că ţine cu poporul. L-a mituit pe popor în fel şi chip, a făcut milionari din liderii lui de sindicat ca să-şi cumpere pacea socială, dar a păstrat aparenţa de „partid al stângii”.

Din această săptămână însă PSD nu mai este partidul „poporului”, este „partidul statului”.

Dintr-un motiv foarte simplu. După mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, singurele lefuri securizate sunt cele ale angajaţilor statului. Pentru aceşti angajaţi lefurile nete au crescut în medie cu 9% în 2016 şi cu 22% până în acest an. Chiar dacă de anul viitor, după modificarea Codului fiscal, nu vor mai câştiga cine ştie ce în plus, câştigul dobândit deja al acestora este securizat de noua lege a salarizării bugetarilor. 1,2 milioane de oameni, angajaţi ai statului, nu au de ce să se teamă pentru că oricum vor primi salarii brute majorate cu 25% - ce va fi cu netul lor rămâne o poveste secundară în faţa insecurităţii generale pe care PSD şi guvernul său a introdus-o în societate. Pentru că toţi ceilalţi 4 milioane de angajaţi din mediul privat au de ce să se teamă: nu este nimic sigur pentru ei.

Lovit de realism-socialismul timpurilor de azi, PSD nu mai este interesat de prosperitatea tuturor (de parcă-ar fi fost interesat vredată), ci doar de a acelora care-l menţin la putere, angajaţii de la stat şi pensionarii. În vreme ce susţine că asigură un mediu concurenţial, PSD face tot ce-i stă în putinţă să-i pună pe angajaţii din mediul privat în conflict cu angajatorii lor. Doar statul e bun şi partidul, restul sunt hoţi ce trebuie strânşi de unde ţipă mai melodios când ţipă subţire şi îi fură premierului-mămăligă banii din conturi – că de aia nu-şi face săracu cont bancar.

Îţi vine să crezi că nouă taxă de 2% impusă companiilor pe fondul de salarii chiar asta urmăreşte: ca angajatorul să nu majoreze brutul angajatului până la nivelul în care acesta din urmă nu ar pierde bani la salariul net, începând cu 2018. Aha, iată deci cine sunt ticăloşii multinaţionali şi cumpărători de patrie pe 30 de arginţi!

Când, de fapt, iudele stau dincoace de gard, cu un milion de voturi de bugetari în buzunar securizate de contribuţiile suplimentare pe care mediul privat le va plăti în viitor şi alte câteva milioane de voturi de pensionari securizate din aceeaşi sursă.

Spre deosebire de Iuda cel istoric, iudele pesediste sunt pe deplin conştiente de gestul lor şi nu trebuie să ne aşteptăm să-şi pună capăt zilelor văzându-şi greşelile.

Este şocant însă cum de a ajuns să joace un rol major un iuda mic şi plângăcios care se jură pe copii lui că spune adevărul şi numai adevărul când este invitat să calce pe un covor de minciună. Acum, săracul, trebuie să joace cum dă din vioară mustăciosul. Să-şi dea demisia e târziu, să se spânzure ca Iuda cel istoric ar fi un gest inutil de vreme ce el nici nu-şi conştientizează trădarea. Dar o pedeapsa pentru el tot va exista. Va rămâne în istorie drept cel mai slugarnic ministru de finanţe de la revoluţie încoace, până în ziua puţin probabilă în care va apărea un altul şi mai mincinos şi mai slugă decât el.