TMK-Artrom, cifră de afaceri mai mare cu 33% şi o majorare a profitului de peste patru ori după nouă luni

Autor: Dan Grigore Ivan 14.11.2017

TMK-Artrom (TMK), companie producătoare de ţevi din oţel, a realizat o cifră de afaceri de 756,8 mil. lei, în creştere cu 33,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce de profitul exerciţiului curent a fost de 21,99 mil. lei, faţă de 5,16 mil. lei. Capitalizarea bursieră a TMK-Artrom este de 405 mil. lei (88 mil. euro), după ce de la începutul acestui an s-au realizat tranzacţii cu titluri TMK în valoare de 0,9 milioane lei, ce au antrenat o apreciere de peste 30% a acţiunilor, în condiţiile în care indicele BET, referinţa bursei locale, a crescut în aceeaşi perioadă cu 9%.

TMK Artrom a realizat o apreciere a valorii de piaţă de 38%, în luna august, plasându-se astfel pe locul al doilea în topul celor mai mari avansuri lunare, în vreme ce indicele BET s-a depreciat cu aproape 3%. Compania este deţinută în proporţie de 92,72% de către TMK Europe, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.