Daniel Ilie, Pizza Hut Delivery: Investiţia într-o unitate cu livrare la domiciliu ajunge la 250.000 de euro

Autor: Cristina Bellu 14.11.2017
Pizza Hut Delivery, conceptul de livrare la domiciliu lansat de Pizza Hut,  disponibil pe piaţa locală şi în sistem de franciză începând cu primăvara acestui an, presupune o investiţie de 250.000 de euro pentru o unitate, potrivit datelor furnizate de Daniel Ilie, director general al Pizza Hut Delivery România.
 
„Chiar dacă franciza Pizza Hut Delivery costă 25.100 euro, aceasta fiind valoarea pe care francizorul o aplică în toate ţările, restul de până la 250.000 de euro reprezintă investiţia pe care francizatul trebuie să o facă în echipamente şi în amenajarea spaţiului”, explică Daniel Ilie.