Banca Transilvania a acordat 138.000 de credite noi în valoare de peste 9 miliarde de lei în perioada ianuarie-septembrie 2017

Autor: Anelis Baciu 15.11.2017

♦ Ca urmare a creditelor noi acordate în primele nouă luni ale acestui an, stocul total al finanţărilor Băncii Transilvania a ajuns la 29,8 miliarde de lei la finalul lunii septembrie 2017.



Banca Transilvania, a doua cea mai mare bancă din România, a acordat 138.000 de credite noi în primele nouă luni din acest an, valoarea totală a împrumuturilor depăşind 9 miliarde de lei.

„În fiecare zi din primele nouă luni ale anului la Banca Transilvania au fost aprobate şi procesate peste 700 de credite“, spun reprezentanţii băncii. Creditele noi au fost acordate persoanelor fizice, IMM-urilor şi firmelor mari.