În căutarea pieţelor externe: Valvis a dus AQUA Carpatica în magazinele Tesco din Marea Britanie

Autor: Mădălina Dediu Panaete 15.11.2017

AQUA Carpatica, brand creat de antreprenorul Jean Valvis, a fost listat începând cu această lună în magazinele Tesco din Marea Britanie. Listarea brandului în magazinele Tesco vine în condiţiile în care AQUA Carpatica este prezent deja în acest moment în peste 700 de magazine din Marea Britanie şi Irlanda.  În plus, brandul este prezent în mai mult de 12 ţări.

„Suntem la început de drum, iar obiectivul nostru este de a construi sănătos o poziţionare de brand premium care să ne aşeze alături de cele mai mari branduri de apă minerală din lume şi să ne creştem distribuţia numerică“, a declarat pentru ZF Luminiţa Boştinaru, international marketing manager al AQUA Carpatica.

Tesco este cel mai mare retailer din Marea Britanie având 3.500 de magazine şi realizează aproape 30% din vânzările de apă minerală din această ţară, conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii AQUA Carpatica. Consumul de apă îmbuteliată în Marea Britanie se ridică la peste 2,3 miliarde de litri ( 36 litri per capita).  Mădălina Panaete