Randamentele obligaţiunilor franceze se apropie de nivelurile celor germane

Autor: Catalina Apostoiu 17.11.2017
Prima pe care investitorii o cer pentru a deţine titluri franceze în raport cu cele germane a atins cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani şi jumătate, apropiindu-se de minime record, relatează Reuters. Perspectivele economice bune ale zonei euro şi politica banilor ieftini îmbrăţişată de Banca Centrală Europeană au dus la scăderea diferenţei dintre randamentele celor două tipuri de titluri. Din momentul în care BCE a anunţat la sfârşitul lunii octombrie prelungirea programului de achiziţii de obligaţiuni până în septembrie 2018 cel puţin, diferenţa dintre randamentele obligaţiunilor guvernamentale din zona euro şi cele germane este în scădere. Tendinţa a fost cimentată în ultimele săptămâni după ce datele au indicat o creştere solidă de 2,3% a zonei euro în trimestrul trei al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut.