Brandul de magazine cu furaje Agroland din Timişoara a ajuns la 250 de unităţi

Autor: Mădălina Dediu Panaete 22.11.2017

Compania Agroland, dezvoltată de antreprenorul Horia Cardoş şi care distribuie furaje, pui de-o zi sau seminţe, va încheia anul acesta cu o cifră de afaceri mai mare cu 20% şi va ajunge astfel la un rulaj de peste 120 de milioane de lei (27 mil. euro).

Reţeaua Agroland, care a luat naştere în urmă cu două decenii, are în prezent 250 de maga­zine, dintre care 40 proprii, iar res­tul sunt deschise în parte­neriat cu alte companii.

„Suntem în faza în care mărim suprafaţa magazinelor, nu numărul acestora. Încercăm să ne consolidăm poziţia pe piaţă şi să creştem numărul de clienţi. Probabil o să deschidem anul viitor unu sau două magazine sub format Mega“, a declarat Horia Cardoş, care a început businessul din retail cu un magazin de 70 mp în Timişoara. El a intrat iniţial în afaceri cu un business în imobiliare, iar ulterior a început să vândă îngheţată. În 1996 a pariat pe o firmă de distribuţie de medicamente de uz veterinar, iar un an mai târziu a început businessul Agroland, care s-a extins în mai bine de 20 de judeţe în prezent.