Investitor experimentat: Cele mai mari riscuri pentru pieţe sunt încetinirea Chinei şi inflaţia

Autor: Bogdan Cojocaru 24.11.2017
Larry Hatheway, care şi-a consumat decenii din viaţă  observând mecanica pieţelor financiare şi ale investiţiilor, spune că cele mai mari îngrijorări ale sale sunt acum China şi inflaţia, scrie Bloomberg. În condiţiile în care raliul burselor de acţiuni globale şi al pieţelor cu venituri fixe continuă în forţă, Hatheway, 59 de ani, strateg de investiţii la GAM, apreciză că pentru următoarele 3-6 luni unul dintre cele mai mari două riscuri este o încetinire a economiei chineze din cauza limitării creditării de către autorităţi. Aceasta ar fi o surpriză pe care pieţele nu au luat-o în calcul. „Al doilea ar fi, deşi sunt puţine indicii că aşa se va întâmpla, o accelerare a inflaţiei“ care ar putea veni din SUA, Europa sau Japonia. Şi aceasta ar fi o surpriză ne luată în calcul de pieţe. Înainte de a veni la GAM, Hatheway a lucrat la UBS din 1992 până în 2015. „Totul se rezumă la rezistenţa creşterii într-un mod neinflaţionist. În acest mediu vedem niveluri extraordinar de ridicate ale profitabilităţii.“