Cocktail Holidays: Charterele spre Sharm el Sheik şi Antalya sunt vândute aproape integral pentru vacanţa de sărbători

Autor: Mirabela Tiron 29.11.2017
„Bugetele pentru vacanţe variază de la 500 la 2.000 de euro de persoană.“

Touroperatorul Cocktail Holidays, una din cele mai mari companii de profil de pe piaţa locală, a vândut aproape toate pachetele pregătite pentru vacanţa de sărbători în Sharm el Sheik (Egipt) şi Antalya, destinaţii spre care va trimite turiştii pe zboruri charter. Mai mult, agenţia va trimite grupuri de români şi în Sri Lanka, Thailanda şi Dubai, dar şi într-o croazieră pe Nil, vacanţe pentru care turiştii au scos din buzunar peste o mie de euro. „Până acum, vânzările au mers bine pentru perioada sărbătorilor de iarnă, am reuşit să umplem aproape complet cele trei chartere care pleacă de sărbători spre Sharm el Sheik (vacanţă de şapte nopţi) dar şi charterul pentru spre Antalya. Avem şi un grup de 40 de persoane ce va pleca într-o croazieră pe Nil de sărbători, dar şi grupuri ce vor ajunge în destinaţii europene“, a de­clarat pentru ZF Adriana Goicea, şefa agen­ţiei de turism.