Cele şase românce care iau cu asalt turneul de Grand Slam Australian Open

Autori: Denis Şchiopu , Mediafax 07.12.2017

Organizatorii de la Australian Open au publicat numele celor 108 jucătoare care vor evolua direct pe tabloul principal în 2018. Cap de listă este Simona Halep, liderul WTA, iar celelalte cinci românce sunt Sorana Cîrstea (37 WTA), Irina Begu (43 WTA), Mihaela Buzărnescu (59 WTA), Monica Niculescu (78 WTA) şi Ana Bogdan (105 WTA).

Dacă primele cinci rachete ale României erau sigure de ceva vreme de prezenţa pe tabloul principal, Ana Bogdan, care a luptat pentru puncte în mai multe turnee ITF din Asia, pe finalul sezonului, a prins in extremis un loc pe tabloul principal. Bogdan este a 105-a jucătoare de pe lista de 108.

La Australian Open este aşteptată să se întoarcă Serena Williams, cea mai titrată jucătoare din Era Open. Americanca s-a înscris şi ea pe tabloul principal, cu toate că nu a luat încă o decizie finală în ceea ce priveşte Marele Şlem pe care l-a câştigat în 2017. Serena nu este refăcută din punct de vedere fizic după ce a născut, dar munceşte din greu să revină la nivelul din trecut.

Dintre jucătoarele din România, Buzărnescu va fi singura debutantă de la Australian Open. Mihaela a urcat în Top 60 WTA după un sezon în care a reuşit un salt de 480 de locuri. Toate celelalte românce au mai jucat în trecut la Melbourne. Simona Halep a reuşit cele mai importante performanţe prin atingerea sferturilor de finală din 2014 şi 2015.