Cel puţin trei morţi după ce un individ a deschis focul într-un liceu din Statele Unite

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 07.12.2017

Cel puţin trei persoane, inclusiv atacatorul, au murit într-un atac armat comis joi într-un liceu din statul american New Mexico, anunţă autorităţile regionale, citate de CBS News şi Associated Press.

Atacul armat a avut loc într-un liceu din orăşelul Aztec, situat în statul New Mexico.

Şeriful din comitatul San Juan, Ken Christesen, a declarat că bilanţul atacului armat este de trei morţi - doi elevi şi autorul atacului.

Poliţia a securizat zona, elevii şi profesorii fiind evacuaţi. Anchetatorii încearcă să afle motivul atacului.