Adrian Vasilescu, BNR: Cine seamănă mercuriale culege sărăcie

Senatorul Daniel Zamfir are desigur dreptate, în retorica domniei sale privind dobânzile, când afirmă că „o piaţă reglementată e o piaţă liberă”. Şi că reglementarea „nu încalcă nicidecum principiile economiei de piaţă (…) dacă limitează practicile şi clauzele abuzive”. Cu o condiţie, voi adăuga: ca reglementarea să nu fie ea însăşi abuzivă. Să nu încalce, deci, nici legile statului şi nici legităţile economice.

Cred însă că domnul senator, care manifestă o pasiune constantă de a pune pe rol idei de reglementare, sub forma unor propuneri parlamentare, e prea puţin preocupat de corelaţii cu legile ţării şi cu legităţile economice. Susţinut puternic de profesorul Gheorghe Piperea, după cum a afirmat în repetate rânduri, se arată preocupat cu deosebire de inovaţia juridică de tip abuziv, aş îndrăzni să scriu, din moment ce trei propuneri legislative marca Daniel Zamfir, aflate în prezent în dezbaterea Comisiei economice şi a Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Senat, tind mai degrabă să dezechilibreze în loc să echilibreze raporturile contractuale în materie de obligaţii băneşti. 

Sub aspect moral, e o atitudine nobilă să ţii cu debitorul: un om sărman care s-a împrumutat la o bancă ori la o „ifene“ şi întâmpină dificultăţi în rambursarea datoriei; un pensionar care încasează lunar doar câteva sute de lei şi e restanţier la plata luminii sau a căldurii; un om sărman care s-a împrumutat la un vecin ceva mai înstărit, şi la scadenţă ridică din umeri şi spune că n-are cu ce plăti. Desigur, debitorii din această categorie, până la urmă toţi debitorii, în calitatea lor de consumatori de servicii financiare, au nevoie de protecţie. Mai cu seamă când sunt simpli consumatori, şi nu profesionişti. Poate că într-adevăr, profesioniştii – o bancă, o companie de electricitate, un magazin – n-au nevoie de o protecţie specială. Dar au nevoie de protecţie legală. Dacă nu din motive subiective, cu siguranţă din motive obiective. Pentru că dacă în piaţă s-ar produce scurtcircuite, creditorii aflându-se în faţa riscului de a nu-şi putea încasa creanţele, pentru că legea nu-i protejează, piaţa n-ar mai funcţiona.

Iată o speţă cu profunde semnificaţii în acest sens: blestemul mercurialului. Când, în anii ’80, Ceauşescu a plafonat preţurile în pieţele ţărăneşti, care nu erau planificate, s-a trezit cu pieţele goale. Ţăranii, simţind că pierd dacă-şi vând produsele la preţuri plafonate prin mercurial, n-au mai venit în pieţe. Iar în satele din jurul oraşelor, la porţile ţăranilor, se formau zilnic cozi de „Dacii”.

Până la urmă, cam asta îşi doreşte şi senatorul Zamfir: să introducă mercuriale în piaţa banilor. Relevantă, în acest sens, fiind judecata pe care o regăsim în expunerea de motive la una dintre propunerile avansate: „Modificarea Ordonanţei 13/2011 privind dobânda legală. Citez: „În raporturile juridice dintre simpli particulari (consumatori) şi comercianţi, această libertate (contractuală – n.a.) este complet nerezonabilă şi inechitabilă, fiind de natură a dezechilibra grav raporturile juridice contractuale”.

Acest punct de vedere este subliniat, apăsat, şi în dezbateri publice, în momentele în care îşi susţine iniţiativa. Dar se arată deranjat că vocile de la Banca Naţională scot în evidenţă tocmai ceea ce şi domnia sa susţine public: că „o piaţă reglementată nu încalcă nicidecum principiile economiei de piaţă”. L-am simţit, într-o intervenţie publică, profund mirat. Citez: „Când a spus adevărul BNR? În anul 2000, când guvernatorul/prim-ministru Mugur Isărescu, a adoptat O.G. 9 care la art. 5 prevedea plafonarea dobânzilor din contractele civile după formula dobânda de referinţă a BNR plus 50%, sau acum, când spun (ei, cei de la BNR – n.a.) că reglementarea dobânzii ar fi contrară economiei de piaţă?”.

Menţionez că Ordonanţa Guvernului 9/2000, semnată de prim-ministrul Mugur Isărescu şi-a propus, aşa cum se arată în expunerea de motive, să facă ordine într-un cadru haotic privind obligaţiile băneşti. Fără să încalce libertatea pieţei. Chiar în art. 1 se prevede: „Părţile sunt libere să stabilească în convenţii rata dobânzii în plata unei obligaţii băneşti”. Prevedere urmată, în art. 2, de esenţa acestui act normativ: „Dacă obligaţia e purtătoare de dobânzi fără a se arăta şi rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”. Având grijă, în art. 10, să excepteze de la principiul aplicării dobânzii legale dobânzile percepute sau plătite de bănci, de CEC, de cooperative de credit, de bănci populare etc. etc.; cele din piaţa creditului.

Or, tocmai în piaţa creditului încearcă senatorul Zamfir să impună plafoane. Mercurial, deci. Şi dacă tot avem noi cea mai slabă intermediere financiară din toată Uniunea Europeană, unde se va duce piaţa în regim de mercurial?