O femeie de 25 de ani a murit. Ea a fost găsită pe şinele de metrou la staţia Dristor 1

Ziarul Financiar 12.12.2017

O femeie de 25 de ani a murit, marţi seară, ea fiind găsită pe şinele de metrou, la staţia Dristor 1, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov. 

Reprezentanţii ISU Bucureşti Ilfov au precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că o femeie în vârstă de aproximativ 25 de ani a murit, ea fiind găsită pe şinele de metrou, la staţia Dristor 1.

Nu se ştie, până la ora transmiterii ştirii, dacă este vorba despre o tentativă de suicid.

Circulaţia metrourilor a fost îngreunată timp de câteva zeci de minute, reprezentanţii Metrorex precizând că, la ora transmiterii ştirii, circulaţia a fost reluată în condiţii normale pe ambele sensuri.