Analist: Şi decizia Raiffeisen de a se retrage din brokeraj poate sta la baza scăderilor bursiere

Autor: Liviu Popescu 14.12.2017
Marcel Murgoci, director de operaţiuni la Estinvest, broker cu tranzacţii intermediate de 224 mil. lei anul acesta, spune că factorul declan­şator al scăderilor bursiere de ieri ar putea fi anunţul Raiffeisen cu privire la renunţarea la operaţiunile de brokeraj de pe piaţa de la Bucureşti.
 
„Banca era prezentă în top cinci al intermediarilor, astfel că acest anunţ a fost perceput de piaţă în mod negativ. Totodată, o parte din clienţii Raiffeisen Bank ( cei care nu fac parte din categoria clienţilor mari) vor fi îndrumaţi către case locale de brokeraj. Probabil că unii clienţi din respectiva categorie vor face pasul de a se transfera la un alt broker, dar nu putem să neglijăm faptul că poate alţii vor alege să-şi vândă deţinerile din portofoliu“, spune Marcel Murgoci pentru Ziarul Financiar.