UniCredit lansează un nou slogan la nivel de grup, cu varianta “Banca pentru lucrurile care contează” în România

Autor: Roxana Rosu 15.12.2017

UniCredit a lansat un nou slogan, “Banking that matters”, care va fi folosit pentru toate activităţile de comunicare ale grupului, precum campanii de publicitate, materiale de branding şi marketing, în toate ţările în care este prezent.

În România, noile tagline-uri ale UniCredit sunt “Banca pentru lucrurile care contează” pentru UniCredit Bank, respectiv “Soluţii pentru lucrurile care contează” pentru UniCredit Consumer Financing şi UniCredit Leasing.

Noul slogan este în linie cu abordarea sa “One Bank, One UniCredit” şi a fost dezvoltat de agenţia de publicitate Leagas Delaney Italia, urmând să fie tradus în 12 limbi.

UniCredit este o bancă comercială paneuropeană, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii şi aproximativ 25 de milioane de clienţi.