Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este la Curtea de Argeş. Urmează slujba de înhumare

Ziarul Financiar 16.12.2017

La sosirea Trenului Regal, militarii Brigăzii 30 Gardă, din vagonul mortuar, vor preda altor militari, de pe peron, sicriul şi crucea. La ieşirea din gară, se vor afla în faţă, Garda de Onoare şi Muzica Militară. Vor fi introduse sicriul şi apoi crucea în maşinile mortuare, iar cortegiul funerar se va deplasa spre Catedrala din Curtea de Argeş.

Apoi, la Catedrala din Curtea de Argeş, va începe slujba de înhumare în Catedrală oficiată de ÎPS Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.

Zeci de mii de oameni l-au condus pe ultimul drum în Bucureşti pe Regele Mihai. Pe tot traseul de la Palatul Regal şi până la Patriarhia Română, iar apoi de pe Dealul Patriarhal şi până la Gara Regală Băneasa, oamenii au stat pe marginea drumurilor, aplaudând şi scandând "Regele Mihai".

Mii de buchete de flori au fost aruncate în faţa cortegiului, în semn de omagiu.