Conferinţa ZF Energie. Virgiliu Ivan, Transelectrica: Suntem pregătiţi pentru iarnă, nivelul rezervelor este foarte bun

Autor: Alina-Elena Vasiliu 19.12.2017

România are pentru această iarnă stocuri de cărbune de două ori mai mari decât anul trecut, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să existe probleme în alimentarea cu energie electrică.

„În momentul acesta, pe cărbune, stocurile sunt de două ori mai mari decât cele de anul trecut. Rezerva de apă în marile lacuri este foarte bună comparativ cu anul pe care l-am tra­ver­sat. Suntem pre­gă­tiţi pentru iarnă, nivelul rezervelor este foarte bun“, a spus Virgiliu Ivan, director la Dis­pe­ce­ratul Ener­getic Na­ţional, Trans­elec­trica. El a participat în calitate de spea­ker la conferinţa ZF „Piaţa energiei electrice - în tensiune maximă“.