De pe ce poziţie înfruntă Polonia Comisia Europeană: 70% din media UE la PIB per capita, cel mai mare beneficiar al fondurilor UE, pregătită să devină contribuabil net la buget, cu participaţii la mii de companii străine

Autor: Bogdan Cojocaru 22.12.2017

După ce Comisia Europeană a de­clanşat, în premieră în istoria UE, procedura de sancţionare a Polo­niei din cauza nerespectării prin­cipiului statului de drept, un ziar german de largă circulaţie a avertizat că Polonia ar putea pierde fondurile UE, vitale până acum pentru convergenţa statelor estice cu Occidentul.

Ar putea rezista Polonia fără sprijin financiar european? De pe ce poziţie înfruntă Varşovia ordinea europeană?

Observatorii spun că fondurile europene au ajutat statele care le-au primit, dar aduc beneficii şi celor care au dat, sub formă de profituri. Rete­zarea fondurilor UE ar fi o armă cu două tăişuri.

Între 1990, când Polonia a renunţat la economia planificată central, şi 2015 PIB per capita polonez a crescut de 7,3 ori, cel mai rapid ritm de dezvoltare din clubul OCDE şi din Europa, potrivit unui studiu al OCDE. Procesul de convergenţă a avut rezultate deosebit de bune în Polonia, considerată până nu demult povestea de succes a tranziţiei de la comunism la economie de piaţă şi democraţie.

În 13 ani de UE, PIB per capita polonez a crescut de la 50% din media Uniunii la 70%.

Polonia a ajuns la această performanţă primind cele mai multe fonduri de la UE. Viceministrul pentru dezvoltare Jerzy Kwiecinski a explicat recent că contribuabilii neţi îşi primesc înapoi cea mai mare parte a investiţiilor sub formă de profit, scrie EUobserver. „Pentru fiecare euro investit sub politica de coeziune în ţările noastre, 80 de cenţi se întorc în UE-15 în diferite forme, cum ar fi transferuri de capital, dar şi exporturi. Aşa că toată UE beneficiază de această politică“, a spus Kwiecinski.

O parte semnificativă din banii de la UE se duc în infrastructură, de care companiile occidentale beneficiază cel mai mult, spune Daniel Bartha, directorul Centrului pentru integrare euroatlantică  şi democraţie din Budapesta. Acest lucru a fost confirmat de comisarul european pentru buget Guenther Oettinger.

„Polonezii folosesc banii pentru a plasa comenzi industriei germane de construcţii, pentru a cumpăra utilaje germane şi camioane nemţeşti. De aceea contribuabilii neţi, cum este Germania, ar trebui să fie interesaţi de fondurile structurale. Din perspectivă economică, Germania nu este un contribuabil net, ci un încasator net“, a spus Oettinger.

Fondurile de coeziune sunt mici în comparaţie cu beneficiile, a precizat un diplomat european.

Cu fonduri UE reduse, convergenţa va fi mai lentă şi piaţa unică s-ar dezvolta mai încet. Polonia are a şasea cea mai numeroasă populaţie din UE, de 38,5 milioane de locuitori, între Spania şi România. Polonia nu este o piaţă care poate fi ignorată de companii.

Polonia este pregătită să-şi majoreze contribuţia la bugetul UE, dar se va opune oricărei politizări a fondurilor UE, declara în octombrie viceministrul dezvoltării economice Jerzy Kwiecinski. „Ţinta noastră este să ajungem contribuabil net. Avem obiective ambiţioase pentru UE, ca inovaţia şi competitivitatea, siguranţa, apărarea şi politicile privind migraţia. Ar trebui să furnizăm şi un proiect proporţional de ambiţios“, a spus Kwiecinski.

Fondurile europene au fost importante pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, un element important în transformarea unora dintre ţările est-europene, cum ar fi Ungaria şi Cehia, în centre ale industriei auto. În perioada 2007-2016, „lungimea autostrăzilor şi drumurilor expres a crescut de mai mult de trei ori, de la 910 kilometri la 3.160 de kilometri“, spune Pawel Sadowski, analist la Deloitte. Anul acesta au fost daţi circulaţiei 120 de kilometri de drum expres nou.

„Factorul esenţial pentru dezvoltarea intensivă a drumurilor naţionale în 2007-2016 au fost densitatea mică de drumuri naţionale în 2007 şi fondurile europene“, a explicat Sadowski. Pe de altă parte, a precizat analistul, drumurile naţionale reprezintă doar 5% din infrastructura rutieră din Polonia. „În acelaşi timp, condiţiile tehnice ale celorlalte 95% din infrastructură se deteriorează gradual.“

Polonia este singura economie europeană care a reuşit să evite recesiunea în ultimul sfert de secol. Stabilitatea a dat un impuls companiilor să iasă dintre graniţele ţării.

Conform datelor băncii centrale, în 2014 1.437 companii poloneze aveau interese la 3.194 de entităţi străine. Polonia are cele mai multe dintre companiile prezente în Top 500 ale celor mai mari companii din Europa Centrală şi de Est realizat de Coface, cu o pondere de 33,6%.

Anul trecut, investiţiile în străinătate ale companiilor poloneze au atins nivelul record de 31,8 miliarde de zloţi (7,4 miliarde de euro), mai mult decât în cei trei ani anteriori la un loc. Luxemburg, Cipru, Elveţia şi Cehia au fost cele mai populare destinaţii pentru investiţiile poloneze. Primele trei ţări sunt cunoscute paradisuri fiscale. Cele mai profitabile pieţe au fost Lituania şi Germania. Istoric, Germania este cel mai mare investitor străin pentru Polonia. Anul acesta a marcat o schimbare, locul nemţilor fiind preluat de China, în ceea ce priveşte investiţiile anuale, nu totale. 

Din punct de vedere al condiţiilor fiscale, Polonia nu are o poziţie impresionantă. Deficitul bugetar este la 3% din PIB, în timp de datoria creşte, în prezent situându-se la 53,4% din PIB.aper warns Poland could U funds over r