Accident pe DN1, în Otopeni: Două persoane au fost rănite grav. Traficul se desfăşoară pe o singură bandă

Ziarul Financiar 03.01.2018

Un accident de circulaţie a avut loc, miercuri, pe DN1, în localitatea Otopeni, patru persoane fiind rănite, două dintre acestea aflându-se în stare gravă şi transportate la spitale din Capitală, traficul rutier desfăşurându-se pe o singură bandă.

„A fost vorba de un autoturism în care se aflau patru persoane care au rămas blocate în maşină, iar două dintre ele erau într-o stare medicală precară. Vorbim de două femei, pe care le-am transportat cu echipajul SMURD, după ce s-a făcut stabilizare la faţă locului, către spitalele Floreasca şi Elias. Doar două persoane au necesitat transport. La o primă evaluare, persoanele erau conştiente, cooperante, doar cu leziuni, că urmare a impactului”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, în accident au fost implicate două maşini, iar cauza, potrivit primelor cercetări, este neacordarea priorităţii.

Traficul rutier în zonă se desfăşoară cu dificultate, pe sensul Bucureşti-Ploieşti, fiind disponibilă o singură bandă.