Cel mai puternic sindicat din Germania pregăteşte o campanie de amploare pentru a forţa creşterea salariilor cu 6%, iar efectele majorărilor se vor simţi în toată Europa

Autor: Bogdan Cojocaru 08.01.2018

Uniunea sindicală din industria germană a metalului IG Metall, una dintre cele mai puternice din Eu­ropa, a anunţat pentru astăzi o serie de greve de avertisment prin care face presiuni pentru majorarea cu 6% a salariilor celor 3,9 milioane de membri ai săi. Starea economiei germane îndreptăţeşte majorările salariale, iar dacă acestea vor veni, vor afecta orice, de la profiturile companiilor la surplusul comercial al Germaniei şi politica monetară, spre deliciul preşedintelui american Donald Trump, scrie Handelsblatt, cel mai mare ziar financiar german. Salarii mai mari înseamnă cheltuieli mai mari, consum mai mare, creştere economică, dar şi inflaţie, un indicator în funcţie de care Banca Centrală Europeană îşi stabileşte politica monetară, adică dobânzile. Germania este motorul de creştere al economiei UE.

Pentru că economia germană duduie, companiilor le va fi greu să ceară cumpătare. Comenzile sunt la cote maxime, producţia accelerează şi rata şomajului este la cel mai mic nivel din istoria ţării reunificate. Primele presiuni pentru noile majorări salariale le-au făcut angajaţii producătorului auto Porsche, divizie a Volkswagen, care au demonstrat joi în sprijinul campaniei IG Metall. Această uniune sindicală a ridicat standardele, iar exemplul îi va fi probabil urmat de sindicatele din industria chimică în vara acestui an. Vor începe negocieri şi pentru salariile din sectorul public şi din construcţii.  „Salariile n-au crescut simţitor în ultimul timp. Însă dacă iei în considerare cât de puternice sunt angajările şi cât de mult a scăzut şomajul, mai multe creşteri sunt posibile“, apreciază Enzo Weber, economist la Institutul de cercetare a pieţei muncii din cadrul Biroului pentru forţa de muncă.

Sindicatele germane s-au concentrat până acum mai mult pe stabilitatea locului de muncă şi mai puţin pe creşterile salariale.

„Vom face presiuni cu primul nostru val de greve de avertisment pentru ca angajatorii să mişte ceva în aceste negocieri“, spune Juergen Wechsler, şeful IG Metall în Bavaria. Până acum, companiile au respins pretenţiile sindicatelor ca fiind exagerate şi au oferit în schimb majorări salariale de doar 2% şi un bonus de 200 de euro pentru primul trimestru, notează Reuters.

IG Metall vrea, de asemenea, şi un program săptămânal de lucru mai mic. De obicei mulţi dintre membrii uniunii sindicale răspund chemărilor la grevă.

Primele runde de negocieri au fost programate pentru 11 ianuarie în landul Baden-Wuerttemberg, unde-şi au sediile Porsche, Daimler şi Bosch, un furnizor de piese auto. În Bavaria, landul-gazdă al BMW şi Siemens, discuţiile vor începe pe 15 ianuarie.

În landul Rinul de Nord- Westphalia, unde îşi are sediul Thyssenkrupp, negocieri sunt programate pentru 18 ianuarie.

„Dacă până atunci nu vedem progres, vor face alte greve de avertisment şi vom decide dacă vom recurge la greve de 24 de ore“, a explicat Knut Giesler, lider al IG Metall în Rinul de Nord- Westphalia.