Michael Schmidt, de la Automobile Bavaria, a vândut către o companie de consultanţă şapte automobile BMW hibrid plug-in

Autor: Bogdan Alecu 11.01.2018
Automobile Bavaria Group, cel mai mare dealer BMW de pe piaţa locală, controlat de omul de afaceri Michael Schmidt, a livrat cea mai mare flotă de automobile hibride de tip plug-in de pe piaţa locală, formată din şapte automobile BMW 225xe iPerformance Active Tourer către Teaha Management Consulting.
 
Valoarea totală a celor şapte maşini este de cel puţin 256.000 de euro cu TVA, luând în calcul preţul standard de 36.712 euro cu TVA al unui astfel de model, în configuraţia standard. Maşinile pot rula cel mult 41 km în mod electric, iar când bateria ajunge de nivelul minim, este pornit motorul pe benzină.