​Şeful CNAS se plânge de lipsa de resurse în sănătate: „E necesară o finanţare mult mai bună”

Autor: Georgiana Mihalache 11.01.2018

Laurenţiu Mihai, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, susţine că sistemul de sănătate trebuie să primească o finanţare mult mai bună decât în prezent, astfel încât toţi pacienţii să poată avea acces la servicii medicale.

„Nu cunosc care este necesarul de asistenţă medicală, nu ştiu dacă-l cunoaşte cineva. Nu putem constata decât că în acest moment este insuficient. Au fost creşteri în bugetul Casei, dar avem de plătit din acest buget şi creşterea salarială. O parte a creşterii de buget este destinată strict creşterii salariilor din unităţile sanitare”, a spus Laurenţiu Mihai într-o conferinţă de presă. Este prima ieşire publică a preşedintelui CNAS, care a preluat mandatul la finalul anului trecut.

Şeful CNAS are de gestionat un buget de 34 de miliarde de lei, în creştere cu peste 15% faţă de 2017. În trei ani,  adică între 2015 şi 2018, bugetul CNAS a crescut de la 23 mld. lei la 34 mld. lei, adică în plus cu 50%.

Laurenţiu Mihai a vorbit şi despre funcţionarea sistemului informatic prin care medicii eliberează reţetele compensate, care în ultimii ani s-a blocat în anumite perioade, ceea ce a atras nemulţumirea medicilor şi a pacienţilor. Şeful CNAS a spus că urmează să achiziţioneze servicii de mentenanţă care lipsesc pentru a asigura funcţionarea fără problemele din prezent.

În privinţa medicilor de familie, în noul proiect cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale şi va intra în vigoare în luna aprilie, vor fi incluse câteva schimbări care privesc şi activitatea medicilor de familie, în contextul în care aceştia s-au plâns de lipsa banilor pentru cabinete şi de prea multă birocraţie.

Astfel, se renunţă complet la documentele pe hârtie în cadrul procesului de contractare a serviciilor medicale şi se elimină obligaţia furnizorilor de a mai completa formulare tipizate pe hârtie.

O altă schimbare elimină restricţia ca farmacia sau furnizorul de servicii paraclinice căruia i se adresează asiguratul să fie în contract cu aceeaşi casă de sănătate ca medicul care a eliberat reţeta sau biletul de trimitere. Astfel, un pacient poate merge cu biletul de trimitere sau reţeta în orice laborator sau farmacie din ţară. Până acum, acesta era restricţionat la judeţul în care funcţiona casa de sănătate în care era înscris medicul care elibera respectiva reţetă.

Medicii de familie care intră din nou în activitate sau intră în sistemul medical vor avea la dispoziţie un an pentru a-şi forma o listă de pacienţi, după ce în prezent au la dispoziţie şase luni.