PNL despre formularul 600, care a provocat scandalul începutului de an la ANAF: Este o birocraţie fiscală absurdă pentru sancţionarea cetăţenilor activi

Autori: Iasmina Ardelean , Mediafax 14.01.2018

„Guvernul PSD-ALDE face o nouă dovadă a prigoanei împotriva segmentelor sociale active, a românilor care aduc surplus în societate prin munca lor susţinută, prin efort suplimentar, prin risc asumat. Este motivul pentru care, în viziunea PSD-ALDE, statul trebuie să-i penalizeze. Ca şi cum numărul declaraţiilor la care este obligat un contribuabil nu era îndeajuns de mare, iar haosul produs de transferul contribuţiilor de la angajat la angajator nu era suficient, Guvernul a mai introdus o nouă obligaţie declarativă, complet inutilă: Formularul 600”, se arată într-un comunicat al PNL.

Toate persoanele fizice care au realizat în 2017 alte venituri decât cele de natură salarială, chiar dacă au şi calitatea de salariat, iar aceste venituri extra-salariale sunt mai mari de 12 salarii minime – adică 22.800 lei (12 luni x 1.900 lei salariul minim), au obligaţia să depună la autoritatea fiscală Formularul 600. Concomitent, plătesc suplimentar contribuţii de sănătate plafonate la zece salarii minime. Aceasta în condiţiile în care respectivele persoane plătiseră deja contribuţii în calitate de salariaţi – adică, o dublă impunere – iar serviciile medicale de care beneficiază sunt aceleaşi cu ale unui simplu salariat, potrivit documentului citat.

PNL susţine că Guvernul PSD introduce o altă povară asupra micilor întreprinzatori şi, astfel, toate persoanele fizice beneficiare de dividende, cu venituri peste plafonul celor 12 salarii minime, sunt obligate la plata CASS, chiar dacă acestea sunt salariaţi şi, implicit, plătitori de contribuţii. Pentru toţi aceşti contribuabili care au şi venituri salariale, Guvernul dublează plata contribuţiilor.

„Mai mult, sute de mii de contribuabili care obţin venituri din arendă, chirii, activităţi independende, profesii liberale, dar chiar şi micii întreprinzători care obţin apoi venituri din investiţiile lor sub formă de dividende sau din tranzacţionarea de acţiuni sunt puşi pe drum de ANAF pentru a depune noua Declaraţie, chiar până la finalul lunii ianuarie. Aceasta deşi veniturile sunt deja declarate prin intermediul altor declaraţii fiscale, aflate în posesia ANAF, dar pe care autorităţile nu le procesează pentru a extrage informaţiile necesare. Nu doar că este complet inutilă, dar prin această obligaţie este extinsă categoria de venituri pentru care se impun contribuţii sociale, incluzând şi veniturile din dividende şi din alte tipuri de investiţii. În ciuda declaraţiilor publice ale reprezentanţilor PSD-ALDE referitoare la reducerea birocraţiei şi eficientizarea aparatului de stat, evidenţiem ipocrizia şi cinismul dovedit de actualul Guvern prin astfel de măsuri, menite să inhibe activitatea economică şi să sancţioneze în mod absurd categorii întregi de cetăţeni”, arată PNL.