Studiu al Universităţii Babeş-Bolyai: Un student din Cluj contribuie anual cu până la 6.000 de euro la economia oraşului

Autor: Laurentiu Cotu 20.01.2018

În medie, un student la ciclul licenţă pe un loc la buget şi cazat în căminul universităţii are o cheltuială medie anuală de aproximativ 12.800 de lei (peste 2.800 de euro/an).

 
Impactul direct al studenţilor Universităţii Babeş-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca depăşeşte 190 de milioane de euro, arată rezultatele unui studiu realizat de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB Cluj. Cercetarea a luat în considerare datele aferente anului 2015.