Ministrul mediului din România, chemat pentru explicaţii la Comisia Europeană

Autor: Mediafax 22.01.2018

Comisia Europeană va organiza o reuniune pe tema calităţii aerului, fiind convocaţi miniştrii mediului din nouă ţări europene, inclusiv din România, care riscă să fie vizate de proceduri de sancţionare din cauza poluării.

O reuniune la nivel ministerial a fost convocată la Bruxelles pe 30 ianuarie cu reprezentanţii a nouă ţări care nu respectă normele privind calitatea aerului. „Într-un ultim efort pentru găsirea soluţiilor la problema gravă a poluării aerului în Uniunea Europeană, comisarul UE pentru mediu, Karmenu Vella, a invitat miniştrii din nouă ţări europene la Bruxelles pe 30 ianuarie.

Cele nouă state membre - Cehia, Germania, Spania, Franţa, Italia, Ungaria, România, Slovacia şi Marea Britanie - riscă să fie vizate de proceduri de sancţionare pentru depăşirea limitelor stabilite în cazul poluării aerului.

Reuniunea oferă statelor membre oportunitatea de a demonstra că vor fi luate măsuri suplimentare adecvate pentru redresarea fără întârziere a actualei situaţii şi pentru conformarea cu reglementările europene", anunţă Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.