Ministrul agriculturii cere ca datele să fie centralizate pentru a putea avea politici publice unitare. Statistic, România are 3,42 milioane de exploataţii agricole, din care 26.000 firme de profil

Autor: Mediafax 22.01.2018

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a explicat vineri, la o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Statistică, necesitatea ca datele să fie centralizate cu acurateţe şi cu o interpretare unitară, pentru că „fără un limbaj al specialistului nu putem zbura în direcţia politicilor publice”. 

„Aici sunt şi oile-mamă, şi mioarele, dincolo sunt şi vacile de lapte, şi junincile, care intră în efectivul de bază. Şi din acest punct de vedere lucrurile trebuie să fie foarte clare, pentru că altminteri, dacă n-avem o acurateţe a datelor şi o interpretare unitară, într-un limbaj al specialistului, nu putem să zburăm în direcţia politicilor publice şi să creăm culoare pentru viitor de creşterea acestui sector formidabil”, a spus Petre Daea.

El a participat la o conferinţă de presă privind perspectivele de dezvoltare ale agriculturii româneşti prin prisma rezultatelor Anchetei Structurale în Agricultură 2016, organizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Datele centralizate de INS în Ancheta Structurală prezentată vineri arată că în anul 2016 numărul exploataţiilor agricole a fost de 3,42 milioane, mai mic cu 5,7% faţă de cel înregistrat la Ancheta Structurală în Agricultură 2013, şi respectiv cu 11,3% faţă de Recensământul General Agricol 2010.

„Numărul exploataţiilor agricole fără personalitate juridică a fost de 3,39 milioane, cu 5,7% mai mic decât în anul 2013. Numărul exploataţiilor agricole cu personalitate juridică a fost de 26.000, cu 6,4% mai mic decât în anul 2013”, a declarat Tudorel Andrei, preşedintele INS.