Nu simţiţi creşterea economică? Pentru că 82% din averea generată anul trecut a intrat doar în buzunarele celor mai bogaţi oameni din lume

Autor: Alex Ciutacu 22.01.2018

Patru din fiecare cinci dolari generaţi în 2017 au ajuns în buzunarele celor mai bogaţi oameni din lume, în timp ce jumătate din oamenii de pe glob nu au simţit nicio îmbunătăţire la nivelul veniturilor, potrivit Time.

În timp ce liderii politici şi cei ai mediului de business se întâlnesc săptămâna aceasta la întâlnirea anuală a Forumului Economic Mondial din Davos, Elveţia, statisticile scot la iveală un sistem global care îi avantajează pe cei foarte bogaţi şi îi neglijează pe cei săraci.

Studiul realizat de Oxfam arată că 3,7 miliarde de oameni, care se încadrează în jumătatea săracă a lumii, nu au înregistrat nicio îmbunătăţire în portofelele lor în anul 2017, în timp ce 82% din averea generată la nivel global a îmbunătăţit veniturile oamenilor din segmentul de 1% al celor mai bogaţi oameni din lume.

„Acest rezultat arată modul în care politicile monetare îi recompensează pe oamenii bogaţi, în detrimentul milioanelor de oameni care muncesc din greu şi nu simt nicio îmbunătăţire”, a spus Winnie Byanyima, director executiv al Oxfam.

Byanyima învinovăţeşte „evaziunea” drept o cauză principală a inegalităţii globale şi îndeamnă liderii să ia măsuri împotriva paradisurilor fiscale şi să investească mult mai mult în educaţie, sistem medical şi locuri de muncă pentru oameni tineri.

Acesta îl critică, în special, pe preşedintele SUA Donald Trump, pentru că ar fi creeat un „cabinet al miliardarilor” şi ar fi implementat legislaţii fiscale care îi avantajează pe cei foarte bogaţi şi nu pe americanii de rând.

Raportul anual realizat de Oxfam a descoperit că numărul miliardarilor din lume creşte într-un ritm alarmant. În perioada martie 2016-martie 2017, statisticile arată că la fiecare două zile încă un om devenea miliardar, în timp ce în SUA, averea celor mai bogaţi 3 oameni este egală cu totalul averii înregistrate de jumătatea săracă a populaţiei.

Studiul arată că femeile au fost mai afectate de fenomenul inegalităţii, deoarece ele câştigă cu mult mai puţin decât bărbaţii.

Forumul Economic Mondial a estimat că ar dura 217 ani pentru ca femeile să câştige la fel de mult ca bărbaţii şi să fie reprezentaţi în mod egal pe piaţa muncii.

Potrivit topului Forbes 2017 al miliardarilor, cei mai bogaţi cinci oameni din lume sunt toţi bărbaţi: Bill Gates, Warren Buffett, Jeff Bezos, Amancio Ortega şi Mark Zuckerberg.

„Modelul economic nu funcţionează deloc”, a spus co-autorul studiului, Inigo Macias Aymar. „Modul în care este distribuită averea ne îngrijorează foarte mult, pentru că ea este concentrată în mai puţine mâini”.