România, una dintre cele mai concentrate pieţe petroliere: aproape 80% din benzinăriile cu shop sunt deţinute de cinci jucători

Autor: Roxana Petrescu 30.01.2018
♦ În România sunt înregistrate circa 2.000 de benzinării, potrivit celor mai recente statistici disponibile, aproape 80% din cele care au şi magazine fiind controlate de cinci mari jucători ♦ În Rusia şi Italia ponderea este şi mai mare, dar în Cehia, de exemplu, primii cinci jucători controlează circa 44% din benzinăriile care fac suficient trafic ca să merite investiţia într-o zonă de shop.
 


În ciuda planurilor de expansiune anunţate de mai multe companii, cum ar fi NIS sau SOCAR, comerţul cu car­buranţi, un business de circa 9 mi­liar­de de euro, rămâne un „joc“ închis.

Potrivit celui mai recent raport realizat de Global Data, unul dintre cei mai mari furnizori de analize de sector la nivel global, cererea de carburanţi a crescut în România în 2016 cu 4,5%, procent bun, dar care păleşte în comparaţie cu performanţa înregistrată de piaţa din Bulgaria (14,8%) sau Turcia (15,60%).

România se află în schimb printre prime­le ţări europene în ceea ce priveşte gradul de concentrare din comerţul cu carburanţi.