Producătorul Biofarm raportează un profit net de 36 mil. lei la afaceri de 170 mil. lei pentru 2017

Autor: Liviu Popescu 02.02.2018

Producătorul de preparate farmaceutice Biofarm (BIO) a raportat miercuri seară la bursă că a obţinut în 2017 venituri din vânzări de 170 mil. lei, plus 12%, şi un profit net în creştere cu 24%, la 36 mil. lei. Datoriile com­paniei au urcat de la 42 mil. lei la 46 mil. lei.

Compa­nia nu explică factorii care au stat în spatele creş­terilor indica­torilor finan­ciari. Biofarm este controlată în proporţie de 88% de SIF Muntenia (50,9%), SIF Banat-Crişana (23%), SIF Moldova (13,6%).