O soluţie pentru dezvoltarea antreprenoriatului în România: formaţi-vă un board din persoane cu experienţe diferite

Autor: Simona Tatu 03.02.2018

Formarea unui consiliu de administraţie din persoane cu experienţe şi viziuni diferite este o modalitate prin care antreprenorii români îşi pot creşte businessurile şi pot deveni mai vizibili pe piaţă. Un astfel de board poartă numele de advisory board, iar majoritatea companiilor antreprenoriale care au deja un mecanism similar organizează întâlniri lunare sau semestriale pentru a discuta planuri strategice pentru companie.

„În antreprenoriat este foarte important să ne punem împreună experienţele. Unul dintre motivele pentru care antreprenorii ar trebui să îşi creeze un astfel de board este pentru că în acest fel vor putea avea mai multe păreri despre businessul lor. Principala atribuţie a unui advisory board este tocmai să aducă mai multe opinii despre toate subiectele care privesc businessul”, a spus Sergiu Neguţ, business angel şi membru în board-ul Fundaţiei Romanian Business Leaders.