Miroslav Majoros, CEO al Telekom România: Eu nu mă plâng de preţuri sau de marjele de profit de pe piaţă pentru că nu le pot schimba, dar acţionarii se pot gândi la măsuri care să determine îmbunătăţirea eficienţei

Autor: Adrian Seceleanu 06.02.2018

Consolidarea pieţei de comunicaţii din România este „doar o chestiune de timp”, spune Miroslav Majoros, care se declară pe de altă parte „bucuros că Telekom nu este acum subiectul niciunui zvon privind o tranzacţie”.

Piaţa de telecomunicaţii din România, cu o valoare de peste 3,7 mld. euro pe an, controlată în principal de 5 mari grupuri de companii, va trece până la urmă printr-un proces de consolidare, fie o fuziune, fie o achiziţie, pe fondul eforturilor făcute de opera­tori de a-şi îmbunătăţi eficienţa.