Incident nefericit la un service auto: Două maşini au ars într-un incendiu violent la o staţie ITP din Sinaia

Autori: Laura Petrescu , Mediafax 06.02.2018

Potrivit ISU Prahova, incendiul s-a produs la o staţie ITP în Sinaia, pe Calea Braşovului, în clădire funcţionând şi un service. Flăcările au cuprins două autoturisme care erau dezmembrate.

“Au ars două autotrisme, dezmembrate, aflate într-o anexă. Este o staţie ITP, dar şi un service. Suprafaţa afectată este de 80 de metri pătraţi. În service nu sunt maşini. Incendiul a fost localizat, nu e pericol de propagare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Florin Chivu.

Trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă sunt la locul intervenţiei.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că traficul pe DN 1, în zona incendiului, a fost deviat pe ambele sensuri pentru autoturisme mai mici de 3,5 t, iar pentru restul vehiculelor traficul este întrerupt.