România a înregistrat, în deceniul 2006 – 2016, o scădere a consumului de energie de peste 20%

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 07.02.2018

În 1996 România consuma 47,9 milioane tone echivalent petrol, în 2006 40,6 milioane tone echivalent petrol iar în 2016 a ajuns să consume 32,4 milioane tone echivalent petrol.

În perioada 1996 – 2006, 19 state membre au înregistrat creşteri ale consumului de energie, iar între 2006 şi 2016 doar două state cau mai crescut, este vorba de Estonia (13,4%) şi Polonia (3,2%). La scăderea consumului în top sunt Grecia (23,6%), Malta (22,5%) şi România (20,2%).

Uniunea şi-a fixat ca ţintă reducerea consumurilor de energie cu 20% până în 2020, faţă de estimări, adică să ajungă la un consum de 1.086 milioane tone echivalent petrol, de la 1.108 milioane tone echivalent petrol în 2016. Ţintad e eficienţă stabilită pentru 2020 a fost atinsă în 2015, dar în anul următor consumul a crescut cu 2%.

Scăderea consumului poate fi pusă pe seama dezindustrializării, dar este şi rezultatul creşterii eficienţei energetice.