Ministrul Justiţiei Tudorel Toader: Nu mai are sens să aşteptăm Inspecţia Judiciară. Voi anunţa măsura la Bucureşti

Autori: Andreea Traicu , Mediafax 12.02.2018

"Asteptări din partea mea referitor la subiectul discutat ştiu că sunt. Presiuni asupra mea în acest sens vă asigur că nu sunt. Nu voi sesiza Inspecţia Judiciară. Consider că la acest moment nu mai este necesareă sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru că dacă aş sesiza s-ar prelungi cu mult, ar trebui să aşteptăm rezultatele Inspecţiei Judiciare. În acest timp au ieşit multe la iveală. Dacă lucrurile aşa stau, este foarte bine ca oamenii să cunoască adevarata faţă a modului în care unori se face activitatea de urmărire penală, ca românii să vadă modul în care se respectă sau nu ceea ce Constituţia spune prezumţia de nevinovăţie. Nu voi sesiza Inspecţia Judiciară. Am raportul privind activitatea DNA întocmit. Există şi varianta cealaltă, a prezentarii în plenul Parlamentului a unui raport sinteza privind activitatea Mininisterului Public, DIICOT şi DNA", a declarat Tudorel Toader, luni, la Antena 3.

Ministerul a precizat că după ce va reveni din Japonia, acolo unde este în prezent, într-o vizită de lucru, va decide care este cea mai completă şi rapidă variantă privind situaţia conducerii DNA.

"Cred că nu are sens să mai aşteptăm ca Inspecţia Judiciară să ne spună şi să confirme a N-a oară ceea ce ştim şi să prelunească termenul de rezolvare a problemei pe care o discutăm", a mai spus ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă va propune revocarea procurorului şef al DNA, Toader a spus: "Raportul va conţine o măsură".

Postul Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor "probe fabricate" unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar. Mai mult, aceştia l-ar fi ameninţat pe Vlad Cosma că îi vor aresta sora, pe Andreea Cosma.

O altă dezvăluire a venit de la procurorul Mihaiela Iorga. Magistratul a declarat, duminică seară, că Laura Codruţa Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să "iasă" cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe Dana Gîrbovan ministru al Justiţiei, ceea ce ar fi reprezentat un dezastru pentru DNA.