Liderul PSD Liviu Dragnea : Iohannis trebuie să aştepte cu maxim interes să se finalizeze ancheta Inspecţiei judiciare

Autori: Liviu Dadacus , Mediafax 12.02.2018

„Eu cred că şi preşedintele - cred, nu îi dau sfaturi - trebuie să aştepte cu maxim interes să se finalizeze ancheta care înţeleg că a început - ancheta Inspecţiei Judiciare. Nu poate fi trecută cu vederea, nici nu poate fi abordarea că nimic nu s-a întâmplat sau că nimic nu se întâmplă acolo, pentru că sunt lucruri care, dacă se dovedesc reale, sunt foarte grave”, a spus Dragnea.

Conducerea Inspecţiei Judiciare a anunţat, luni, că a decis sesizarea din oficiu pentru verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare în cazul înregistrărilor prezentate, duminică seară, de fostul deputat Vlad Cosma.

Postul Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor "probe fabricate" unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Vlad Cosma a prezentat unele înregistrări, acuzând că procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă.

Ulterior, procurorii DNA au precizat, luni, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, că Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal".

Procurorul Mihaiela Iorga a precizat că a fost ameninţată de Elena Rădescu, inspectoarea care a condus echipa de control care a verificat managementul DNA, care i-ar fi spus că are un copil de crescut şi să nu forţeze "dragostea cu DNA" sau o luptă cu sistemul

"Cred că cele mai şocante ameninţări le-am primit în sediul Inspecţiei Judiciare, de la inspectoarea Elena Rădescu. Am fost audiată de dânsa în cadrul cercetării disciplinare. Nu a interesat faptele care făceau obiectul cercetării. Doamna inspector m-a întrebat de ce insist dragostea cu forţa cu DNA. Am întrebat de ce a ajuns la aceatsă concluzie. (...) Am primit ameninţări că nu trebuie să mă lupt cu sistemul, cu doamna procuror şef", a declarat procurorul Mihaiela Iorga, la Antena 3.

Mihaiela Iorga a mai declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că Laura Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să "iasă" cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe Dana Gîrbovan ministru al Justiţiei, ceea ce reprezenta un dezastru pentru DNA.

"Solicitarea să se facă repede un dosar, asta este o imixtiune nelegală nepermisă, foarte gravă. Încercam să îmi aduc aminte cine mai apăruse la televizor, am o bănuială dar nu pot să spun. Cred că era vorba de nominalizarea de după moţiunea la adresa lui Grindeanu. (...) Mi-a arătat o atitudine faţă de o doamnă respectabilă, preşedinta UNJR, care în toate apariţiile publice mi s-a părut foarte echilibrată", a reacţionat Liviu Dragnea.

Întrebat când a fost pusă în discuţie nominalizarea Danei Gârbovan, şefa UNJR, la ministerul de Justiţie, liderul PSD a afirmat că a fost o singură discuţie, după demisia lui Florin Iordache, dar la acea vreme Sorin Grindeanu l-a informat că Dana Gârbovan vrea să rămână în magistratură.