Piaţa construcţiilor, în derivă. Nici ei nu au mai rezistat: Euro Construct Trading ´98 a intrat în insolvenţă din cauza plăţilor întârziate

Autor: Alina-Elena Vasiliu 15.02.2018

Compania de construcţii Euro Construct Trading ´98 din Bucureşti a intrat în insolvenţă la propria cerere, potrivit unei decizii de ieri a Tribunalului Bucureşti. Euro Construct Trading ´98 este controlată de Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu, care deţin şi restaurantele Golden Blitz din Capitală, unde unul dintre clienţii fideli era fostul preşedinte Traian Băsescu.

Constructorul motivează cererea de intrare în in­solvenţă prin faptul că beneficiarii lucrărilor pe care le-a realizat nu au plătit serviciile, unii chiar şi la mai bine de trei ani de la finalizarea lucrărilor.

„Beneficiarii societăţii sunt, în mod covârşitor, companii care administrează infrastructura de trans­por­turi a României, iar întârzierile la plata pentru sumele certe, lichide şi exigibile cuvenite de drept Societăţii de­pă­şesc, în unele cazuri, trei ani de la data finalizării lucră­rilor“, spun reprezentanţii Euro Construct Trading ´98.

Administratorul judiciar pentru Euro Construct Trading ´98 a fost desemnată compania Dinu, Urse şi Asociaţii SPRL.

În 2016, compania a avut afaceri de 257 de milioane de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu, iar numărul mediu de angajaţi a fost 900. Afacerile au fost în scădere cu 20% faţă de 2015. Profitul companiei în 2016 a fost de aproximativ 16 milioane de lei, după cum se arată pe site-ul Ministerului de Finanţe, în uşoară creştere faţă de anul anterior.