Miliardarul Philip Green ia în considerare vânzarea grupului Arcadia şi a companiei TopShop către gigantul de textile Shandong Ruyi

Autor: Alexandra Cepăreanu 17.03.2018

Deţinătorul grupului Arcadia şi al companiei TopShop, Philip Green, se află în discuţii privind vânzarea companiilor către gigantul textil Shandong Ruyi, relatează Bloomberg.

Luni, Arcadia a negat povestea, spunând că nici Philip Green şi nici un alt director nu s-a întâlnit cu vreun reprezentant al companiei chineze, plus că grupul nu a discutat cu niciun partid despre o astfel de mişcare.

În orice caz, alegerea cu care se confruntă miliardarul este grea, deoarece dacă luăm în considerare vânzarea companiei, aceasta ar fi o mişcare costisitoare pentru Philip Green, în condiţiile în care conglomeratul are datorii importate în raport cu valoarea potenţială a companiei, iar a doua variantă ar fi investiţiile în afacere.

TopShop a avut o valoare a întreprinderii de 2 miliarde de lire sterline (2,8 miliarde de dolari) în 2012, când Philip Green a vândut un pachet de acţiuni de 25% către grupul american de private equity, Leonard Green&Partners.

În plus, Arcadia Group avea un deficit important la fondurile de pensii, care atingea aproximativ 426,8 milioane de lire sterline, în luna august a anului 2016, sumă care, probabil, a crescut până în prezent.

Unul dintre motivele pentru care lanţul de magazine a căzut în faliment, la doar un an după ce Green l-a vândut unui grup condus de Dominic Chappell, este din cauză că miliardarul Philip Green nu a investit suficienţi bani în afacere.

De asemenea, la momentul vânzării, compania avea deja o datorie semnificativă la fondurile de pensii, care l-ar fi costat pe miliardar suma de 500 de milioane de lire sterline şi i-ar fi oferit o ieşire curată.

În cele din urmă, Green a pus 363 de milioane de lire sterline în fondul de pensii BHS şi a dublat contribuţia grupul Arcadia la fondul de pensii, la 50 de milioane de lire sterline anual, pentru următorii trei ani.

Deci, în cazul vânzării companiei, Green ar trebui să plătească o zestre potenţialului cumpărător al Arcadiei, pentru a acoperi obligaţiile de pensie, sau să încheie o înţelegere cu un asigurator.

A doua opţiune pe care o are Green este să investească în companie, doar că nu va putea să invite acţionari externi să plătească pentru transformarea brandului, cum poate face o societate listată la bursă, ci va trebui să găsească singur fondurile.