Ascensiunea giganţilor tech ar putea fi o veste rea pentru economie
Giganţi tech ca Facebook şi Amazon ilustrează o tendinţă mai generală către concentrare care se manifestă în toate sectoarele economiei americane.
Acest lucru este bun pentru profituri, însă un nou studiu arată că aceasta riscă să afecteze productivitatea şi potenţialul de creştere pe termen lung.
Sophie Guilloux-Nefussi, economistă în cadrul băncii centrale franceze, spune că cota de piaţă a celor mai mari opt companii a crescut în peste 60% din sectoarele economiei Statelor Unite între anii 2002 şi 2012, scrie Bloomberg.
„În peste 60% din sectoarele economiei franceze, cota de piaţă cumulată a celor mai mari 8 companii a crescut între 2002 şi 2012.
Cifra se apropie de 70% dacă ne referim la cota de piaţă a celor mai mari 50 de companii. Trebuie oare consumatorii americani să se felicite pentru această evoluţie care reprezintă o dovadă a întreprinderilor superstaruri? Sau să îngrijoreze în legătură cu o posibilă dispariţie a concurenţei“, se întreabă economista băncii centrale franceze.
Ca urmare a acestei tendinţe, profiturile au crescut, însă investiţiile şi salariile nu au reuşit să ţină pasul.
Procentul în scădere al veniturilor companiilor care ajunge în buzunarele angajaţilor ar putea adânci polarizarea societăţii, în timp ce declinul investiţiilor diminuează potenţialul de creştere al economiei pe viitor.
În plus, barierele ce stau în calea pătrunderii de noi companii pe piaţă sunt în creştere, fapt indicat de un declin pronunţat al creării de noi companii.
Motivele din spatele succesului solid al companiilor mai mari sunt departe de a fi clare.
Acesta ar putea fi un semn că cele mai bune companii ies câştigătoare, sau o consecinţă a progresului tehnologic. Economista băncii centrale franceze nu este convinsă însă.
„Alte studii sugerează un scenariu mai pesimist şi pun gradul în creştere de concentrare pe seama faptului că barierele ce stau în calea competiţiei sunt mai solide. Creşterea profiturilor şi declinul investiţiilor susţin această a doua ipoteză“, potrivit acesteia.