Noi reguli de etichetare, însă doar pentru vânzătorii din pieţe. Vânzătorii de produse agricole vor fi obligaţi să specifice numele producătorului, locul de origine şi data obţinerii produselor, reguli care nu se aplică şi retailerilor

Autor: Roana Rotaru 23.02.2018

 Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons: „Dacă eu cumpăr un iaurt, nu ştiu dacă e făcut cu lapte din Ungaria sau Polonia”.



Vânzătorii de produse agricole din pieţe vor fi nevoiţi să treacă pe etichete, într-un loc vizibil, denumirea producătorului, localitatea de origine şi data obţinerii produselor agricole, obligaţii care nu se aplică şi retailerilor, aceste informaţii nefiind la îndemâna consumatorului la raionul de fructe şi legume.  

„Era nevoie de aceste noi reguli pentru că unii pieţari cumpărau produse din hipermarket, scoteau ambalajul, reporţionau şi vindeau produsul ca fiind unul tradiţional”, a declarat pentru ZF Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons, o asociaţie de protecţie a consumatorului.